Cioroboreni OnLine

Este un personaj cunoscut în comuna sa, deţine cele mai frumoase exemplare de cai de rasă şi a rămas, în ciuda crizei financiare, un pasionat al preocupării pe care a îndrăgit-o de copil. Cu toate că pretenţioasa îndeletnicire este cât se poate de costisitoare, Vasile Guran depune eforturi imense pentru a-şi menţine efectivul în gospodăria de la Cioroboreni, unde cultivă furajele pentru cai şi se îngrijeşte de sănătatea lor.

Aflasem că are cei mai frumoşi cai din Cioroboreni şi am vrut să-i vedem pe „viu”, aşa că am mers pe urmele crescătorului. Imediat cum am păşit în gospodăria sa, am dat cu ochii de un trăpaş de toată frumuseţea, iapa Ancuţa, recent adusă de Vasile Guran de la hipodromul din Ploieşti. Înaltă de aproape 1,60 m, cântăreşte circa 300 de ki­lograme, foarte blândă şi ascultătoare, cam aşa s-ar ca­racteriza în câteva cuvinte An­cuţa, un cal de viteză. Într-o lună de zile, speră să o antreneze pentru a putea participa cu ea la un concurs hipic în zonă. „Este Ancuţa, după numele mamei, care o cheamă Aga, şi tatăl, Ko­me­diant. La caii trăpaşi, iniţiala tatălui se pune pe partea dreapta, iar iniţiala mamei o poartă în nume. Deci toţii copii ei vor purta un nume care va începe cu „A”. Este Trăpaş românesc. L-am cum­părat de la domnul Marian Manea, de la hipodromul din Ploieşti, are nouă ani şi o pre­gătim pentru o întrecere. Într-o lună, o lună şi jumătate, spe­răm să o aducem la o formă mai bună decât este acum. A mai alergat pe hipodrom la Plo­ieşti, are un timp record de un minut şi 22 de secunde pe 1600 de metri. Ancuţa este singura iapă Trăpaş din judeţul Mehedinţi care are record, tatăl ei este adus de la ruşi în urmă cu vreo 20 de ani. Acum are vreo 25 de ani şi este în herghelia de la Dor Mărunt în Călăraşi”, spune Vasile Guran.

Ca orice sportiv, are o dietă specială

Mândru ca orice crescător de ispravă, se consideră gos­podar, dar înainte de toate crescător de cai, „cum n-are multă lume de prin părţile astea” şi-l doare tare că oameni ca el şi alţii care se ocupă de cel mai nobil animal din lume nu sunt băgaţi în seamă cum ar trebui. A început de peste şapte ani să crească animalele care i-au adus multe bucurii. „Prima dată am cumpărat cai fără record. Anul trecut când l-am avut pe Voltaj, am mai avut o iapă cu record de 1,28, o che­­ma Răşina. Antrenamen­te­le se fac zilnic, dimineaţa sau seara, nu are importanţă, trebuie să mănânce numai fân uscat pentru că acesta îi dă mai multă forţă. Dimineaţa şi sea­ra trebuie să mănânce câte trei kilograme de ovăz”, ne poves­teşte Vasile. De ce s-a oprit la caii trăpaşi? „Sunt un tip foarte iute şi îmi plac aceşti cai pen­tru că şi ei sunt foarte iuţi şi foarte cuminţi”, explică Vasile.

„Nu fumez, nu beau, trebuie să cheltuiesc şi eu pe ceva banii”

Soţia şi fiica sa, Isabela, de şa­se ani, îi împărtăşesc pasiu­nea pentru cai. În timp, a ajuns să crească rasele care acum se mai găsesc doar în herghelii de soi din ţară. De fapt, de la marii crescători de cai a învăţat multe lucruri care i-au fost de folos, mai cu seamă pentru sănătatea cailor. Cele mai multe cunoştinţe însă le are de la bunicii săi. „Bunicii aveau cai de la CAP, iar eu, crescând până la vârsta de cinci ani la ţară, m-am ataşat şi în timp caii au devenit o pasiune pentru mine. Nu fumez, nu beau, trebuie să cheltuiesc şi eu pe ceva banii”, spune pe un ton glumeţ crescătorul de cai. Este foarte grijuliu cu caii săi pe care îi îngrijeşte, cu ştiinţa învăţată de la alţi crescători, din cărţi şi de la bunici. A citit cât cuprinde şi a avut rezultate. Parcă-i creşte inima atunci când iese cu bidiviii în lume. Este impresionant ataşamen­tul omului faţă de aceste animale de care el, Vasile Guran, se simte legat trup şi suflet. Ar vrea să vadă mai multă dragoste pentru cai, pentru promovarea creşterii lor în condiţii mai bune, „că doar România a fost cândva una din cele mai renumite ţări din lume la creşterea cailor”.

Pasiune costisitoare

Pentru întreţinerea unui cal de rasă se cheltuiesc foarte mulţi bani. Într-un fel spus, Vasile Guran, crescătorul din pură pasiune, se află într-o continuă pierdere. Dar e totuşi pasiune şi rămâne. „Caii îmbătrânesc şi puţină lume ştie cât de greu se cresc. De exemplu, dacă o duc pe Ancuţa la hipodrom o lună sau două pentru întrecere, mă costă 100 de euro pe lună şi 200 de euro drumul, deci în total undeva la 400-500 de euro pregătirea pentru un concurs la hipodrom. La Ploieşti am prieteni, facem întreceri, este posibil ca la începutul lunii viitoare să dea drumul la curse. Alţii chel­tuiesc banii pe ţigări, eu bag bani în cai, iar ei mă răsplătesc cu performanţele pe care le fac. Sunt în judeţ vreo şapte-ani cai trăpaşi“, spune Vasile.

Cum este o zi obişnuită pentru Ancuţa

„Ancuţa, la 6 dimineaţa, bea apă şi mănâncă o măsură, care are patru kilograme de ovăz, apoi mănâncă o jumătate de balot de lucernă. Obli­gatoriu, mân­care şi apă de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. De spălat, numai la sfârşit de săptămână, iar antrenamentele se fac pe şosea. Totul depinde de cum ştii să-i antrenezi, ştii să o faci bine, scoţi ceva din el, nu ştii să-l antrenezi şi vrei numai să fugă, nu poate să fugă că nu e motor. Şi motorul merge cât merge şi oboseşte”, precizează Vasile Guran.

Creşterea în România

Rasa Trăpaşul românesc este un bun ameliorator al raselor locale de cabaline din zona colinară, din Câmpia Oltenia, Muntenia şi din Dobrogea. Metişii cu iepele locale prezintă avantajul că sunt mai puţin pretenţioşi la condiţiile de hrănire şi îngrijire şi au o capacitate energetică superioară părinţilor. Trăpaşul românesc
s-a consolidat ca rasă în ultimele decenii, la formarea sa au participat în principal Trăpaşul american, în proporţie de 85%, Trăpaşul Orlov, în proporţie de 10%, Trăpaşul francez, în proporţie de 5% şi Trăpaşul rusesc, în procent de 5%. De asemenea, în cadrul încrucişărilor complexe realizate pentru formarea rasei, s-au folosit şi iepe Nonius şi Furioso North-Star. Formarea rasei se poate considera că a început, pe teritoriul ţării, cam în 1887, odată cu primele importuri de trăpaşi. În anul 1930, au fost introduse primele amendamente la regulamentele curselor de trap, în scopul promovării Trăpaşului românesc. Astfel, caii participanţi la concursurile de alergări, proveniţi din import, se penalizau. Un rol deosebit în dezvoltarea rasei l-a avut Societatea Naţională de Creştere a Calului din Brăila, care, începând din 1903 organizează cu regularitate primele concursuri de trap. Ameliorarea rasei s-a menţinut şi în perioada interbelică, în hergheliile Rusetu, Sighireanu, Jegalia şi Segarcea. În momentul de faţă, această rasă se creşte şi se selecţionează în hergheliile Rusetu şi Dor Mărunt, probele pentru testarea performanţei se dau pe Hipodromul de trap de la Ploieşti.

Aspect exterior şi dimensiuni

Ca dezvoltare corporală, rasa este eumetrică, având o talie cuprinsă între 155-157 cm. Capul este expresiv, uscăţiv, bine proporţionat, cu profilul rectiliniu, întotdeauna. Gâtul este musculos, purtat vertical, greabănul este bine dezvoltat, spinarea şi şalele sunt lungi, rezistente. Crupa este lungă, largă, musculoasă. Toracele este adânc şi profund, spata este dreaptă, musculoasă. Membrele sunt uscăţive, cu articulaţii rezistente şi tendoanele bine detaşate, copitele au cornul foarte rezistent. Culoarea robei este predominant murgă.

Personalitate

Trăpaşul este un cal cu temperament vioi, docil, liniştit, în ciuda faptului că este o rasă de viteză. Performanţele pe hipodrom ale Trăpaşului românesc sunt inferioare altor rase de trăpaşi din lume, dar se pare că, totuşi, pe hipodroamele internaţionale, pot concura cu succes contra altor tipuri de trăpaşi, gen Trăpaşul francez, american, rusesc. Munca de selecţie asupra acestei rase continuă, dorindu-se obţinerea de exemplare cu dezvoltare corporală mai mare, dar cu păstrarea aptitudinilor de viteză. Se pare că tipul actual al Trăpaşului românesc, deşi eumetric, dă performanţe foarte bune în condiţiile ţării noastre. S-a constatat că exemplarele cu talie mai mare, deşi au o conformaţie mai corectă şi mai armonioasă, nu sunt atât de performante pe hipodrom. Trăpaşul românesc a avut un rol important la formarea rasei Semigreu românesc, dar şi la ameliorarea cailor autohtoni carosieri, produşii iepelor locale cu armăsari trăpaşi având o capacitate energetică foarte bună, completată de o mobilitate foarte mare şi o viteză bună de deplasare.